Pentru cei care nu detin suprafete mari de teren sau adaposturi spatioase, rasa oilor de Camerun poate fi o idee de afacere profitabila, datorita randamentului redus pentru carne a acestei rase.

Carnea oilor de Camerun este dulce, are un continut mic de colesterol, este diferit de cel al Turcanei, fiind mai apropiat de gustul vanatului.

Este o rasa de oaie care nu se mulge, insa vine cu avantajul bunei adaptari la zonele secetoase, putand fi usor aclimatizata iernilor geroase si verilor toride. In fapt, specia este o corcitura intre un muflon si o gazela Thompson. Berbecul seamana cu muflonul, in timp ce oaia arata ca o caprioara mica.

„(…) Eu m-am apucat sa cresc oi de Camerun in urma cu trei ani. Ma interesa o activitate care sa nu-mi solicite prea mult timp, adica sa pot in paralel sa si predau. Imi ia cam un sfert de ora sa le dau de mancare dimineata si un sfert de ora seara, asta daca le inveti sa manance de doua ori pe zi asa cum le-am invatat eu. Curat le fac o data pe saptamana, o jumatate de ora. Sunt cam „fitoase”, in sensul ca daca le pica mancare pe jos nu o mai mananca”, relateaza Sebastian Valter Marinchescu, profesor de Geografie si Cresterea Animalelor la Scoala Profesionala Scorlatel, judetul Mehedinti.

Conform fermierului, aceasta rasa prezinta niste caracteristici aparte. Oile nu trebuie tunse, deoarece naparlesc, nu trebuie mulse fiind crescute exclusiv pentru productia de carne si pot sta in stabulatie pe tot parcursul anului. Au si inconveniente, printre care unul il reprezinta taierea unghiilor, care trebuie realizata o data la doua luni. Pe de alta parte, un element pozitiv si inedit il reprezinta faptul ca berbecii stau alaturi de femele pe tot parcursul anului.

Crescatori romani ai oilor de Camerun nu sunt deocamdata prea multi in Romania, chiar daca efortul pe care il impune intretinerea nu este unul mare. La sfarsit, dar nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca profitul este substantial: un miel de Camerun se vinde cu 200-250 de lei