Tara noastra se numara printre cele sase tari care mai detin bivoli ocupand locul al doilea in acest clasament, dupa Italia. Este, mai mult ca sigur, motivul pentru care branza de bivolita este greu de gasit pe piata autohtona.

In fiecare seara, moment in care se face pasunatul, in localitatea Hulubesti din judetul Giurgiu pasc doua cirezi de bivoli, avand cate 150 de animale in fiecare grup. Fiecare cireada vine de pe islazuri diferite ale satului, ramas unul dintre putinele localitati din sudul tarii, in care se mai practica cresterea bivolilor.

bivolitaO traditie veche, reinoita dupa 1990, ofera pietei branza de bivolita cu mult sub cererea pietei. Animale rezistente la boli, care nu implica o hranire deosebita, bivolitele traiesc in jur de 28-30 de ani, cu o viata economica de circa 15 ani, comparativ cu perioada de aproximativ 6 ani a vacilor, care traiesc undeva la 16 ani.

Cu toate acestea, bivolitele nu accepta sa fie mulse doar de cel care le creste devenind, in alte conditii, violente si confirmand astfel statutul de animale semisalbatice. Deci, oarecum numai cel care poate fi denumit, fara rezerve, „dresor” este in masura sa comunice practic cu aceste animale foarte pretentioase.

„Am 28 de bivoli si vand toata branza, la 18-20 de lei kilogramul. Bivolita face lapte putin si este greu de muls. Afacerea este rentabila daca ai multe capete, dar trebuie sa ai pamant pentru furaje si utilaje proprii. Altfel, adica sa cumperi furaje, nu renteaza. Noi trebuie sa inscriem animalele in registrul genealogic pentru bivoli, de la Sercaia, dupa care sa ne gandim sa inregistram o marca de branza la Ministerul Agriculturii”, sustine Dan Bercu unul dintre crescatorii de bivolite din localitatea Hulubesti, judetul Giurgiu.